Părinţi, profesori, specialişti asistăm zilnic, direct sau indirect, la manifestarea , sub diferite forme (verbal, fizic sau emoţional), a unor comportamente agresive în mediul şcolar.
Aceste comportamente au consecinţe multiple, pe care le putem grupa în două categorii:
- Consecinţe care acţionează asupra dezvoltării socio-emoţionale a copiilor
- Consecinţe care acţionează actului de predare – învăţare din şcoli
Programul de faţă îşi propune să ofere un plan de intervenţie, adresat profesorilor şi elevilor, structurat pe 3 niveluri, cu obiective şi metode care sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Primele două etape, curricula şi managementul comportamentului în clasă, au drept scop prevenirea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, şi se realizează cu întreaga clasă, în timp ce a treia reprezintă un demers specific de intervenţie, în cazul unor elevi care manifestă deja comportamente agresive la şcoală, la oră sau în pauze, iar intervenţia îi vizează doar pe aceştia.
Comisia pentru combaterea violentei in scoala
https://docs.google.com/document/d/1mKMDzP4iCl2l7-4OfxVKiUXLfkCo6L7-q2_1Iof8h3Y/edit?usp=sharing
PLANURI-STRATEGII LICEU
https://drive.google.com/folderview?id=0B0M20o70HM90ZWg1aTVoQVJfME0&usp=sharing